Actualitate

Acareturile Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Ițcani dar alte construcții din preajmă, distruse de un incendiu pornit de la scânteile produse de o drujbă

Ieri după amiază, după ora 14.00, pompierii și polițiștii au fost sesizați că a izbucnit un incendiu la o  anexă a Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din cartierul Ițcani al municipiului Suceava. Apelul a la 112 a fost făcut chiar de cel responsabil de producerea acestuia, Gheorghe M., de 68 de ani, localnic,  care a explicat că în timp ce manevra un  motofierestrău, s-a pornit un incendiu.

S-a stabilit că Gheorghe M. și Ion A., locuitori ai cartierului sucevean Ițcani, au dorit să ofere un ajutor Bisericii, în cursul zilei de ieri, cei doi  începând să fasoneze cu ajutorul unui motofierestrău mai mult material lemnos ce se afla în curtea Bisericii. Gheorghe M. tția cu drujba lemnele din curte, iar Ion A. le căra cu brațele și așeza în magazia Bisericii, perete comun cu prăznicarul.

La un moment dat, în jurul orei 14.20, Gheorghe M. s-a deplasat în interiorul magaziei pentru a alimenta cu combustibil drujba. După ce a alimentat, a inițiat demarorul sculei, pentru a o porni. În acest fel s-a produs o scânteie, care a ajuns la recipientul în care se afla benzină. A izbucnit un incendiu, care a distrus în totalitate magazia bisericii, un perete al prăznicarului  precum și alte trei încăperi care erau lipite de magazia Bisericii, încăperi ce aparțin unei femei  și Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava. Acestea erau folosite de pe post de magazie.

Incendiul ce a avut loc s-a soldat cu mai multe pagube materiale, respectiv distrugerea în totalitate a magaziei, și distrugerea parțială, a unui perete a clădirii prăznicarului,  ce aparțin Bisericii Sf. Apostoli Petru și Pavel ,  distrugerea parțială a două magazii ce aparțin Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Suceava, precum și distrugerea unei magazii ce aparține femeii sus amintite, toate fiind amplasate pe strada Grigore Alexandru Ghica.

incendiul a produs și vătămarea corporală a lui Gheorghe M. care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu arsuri de gradul I la membrele inferioare.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,distrugere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *