Acareturile unei gospodării din Buda – Zvoriștea, mistuite într-un incendiu pornit de la o sobă nesupravegheată

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava și ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Zvoriștea, au intervenit cu șase autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, din satul Buda, comuna Zvoriștea.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat mai multe anexe înglobate într-o construcție corp comun, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.

Incendiul a fost lichidat la ora 5:45.

Au ars o șură, o magazie și un garaj, corp comun construit din lemn și acoperit cu tablă și azbociment, pe o suprafață de aproximativ 250 mp. Au mai ars circa 15 metri cubi de cherestea, 10 metri cubi lemn de foc, 20 de metri cubi de lambriu, utilaje și scule de tâmplărie, precum și unelte și utilaje agricole (de grădinărit).

Incendiul a izbucnit din magazie, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire (o sobă fără acumulare de căldură).

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și o bucătărie de vară, cu bunurile aferente.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *