Acareturile unei gospodării din Iaslovăț distruse de un incendiu astă noapte, pornit de la un scurtcircuit electric

Pompierii au fost chemați să intervină astă noapte, după ora 23.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Iaslovăț.

Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și cei ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrători ai SVSU Iaslovăț, Arbore, Cajvana și Milișăuți cu 7 autospeciale de stingere. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la anexele gospodărești (șură, adăpost de animale și o bucătărie de vară), pe o suprafață de aproximativ 160 de metri pătrați, cu pericol de propagare la casa de locuit.

Focul a fost stins înainte ca acesta să se extindă la locuință. Nu au fost victime omennești însă doi câini și-au găsit sfârșitul în foc. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat. Pagubele au fost estimate de proprietar la 50.000 de euro. Acesta era sigurat.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *