Accident cu trei răniți la Dumbrăveni. Două femei au rămas încarcerate
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, după ora 9.00, pe DN25, în interiorul comunei Dumbrăveni.
Este vorba despre o coliziune fronală între două autoturisme din care au rezultat trei victime, două dintre acestea fiind încarcerate.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul a două echipaje SAJ. Persoanele încarcerate (două femei) au fost extrase din autovehicule și predate ambulanțelor trimise la fața locului, fiind conștiente dar cu multiple leziuni și traumatisme.
Cea de-a treia victimă a fost monitorizată la fața locului de către un echipaj SAJ.
Please follow and like us: