Accident de muncă la AMBRO. Muncitor strivit între două bobine de carton, fiecare de câte două tone

Vineri seară, pe la ora 18.55, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către un angajat al SC AMBRO SA, cu privire la faptul că la societatea unde acesta lucrează a avut loc un accident de muncă în urma căruia ar fi fost rănită o persoană:

În urma cercetărilor s-a stabilit că în jurul orei 18.50, un bărbat de 23 ani, din comuna. Mitocu Dragomirnei, motostivuitorist în cadrul SC AMBRO SA, manevra un motostivuitor în hala de depozitare a bobinelor de carton. După ce a clădit o bobină de carton cu greutatea de circa 2 tone, acesta a efectuat manevra de mers înapoi, moment în care a acroșat o bobină identică ca dimensiuni și greutate cu cea pe care a clădit-o, mișcând-o de pe suportul de lemn spre o altă bobină. În acel moment, între cele două bobine se afla un muncitor de 48 ani, din orașul Liteni, angajat al firmei, care verifica bobinele de carton, acesta fiind efectiv strivit de greutatea celor două bobine.

A fost anunțat un echipaj al ambulanței, care l-a transportat pe rănit la U.P.U. Suceava unde i s-a stabilit următorul diagnostic: „traumatism prin strivire, hemoragie subtrahnoidiană masivă, contuzie toracică abdominală”. Medicii au precizat că starea acestuia este critică.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *