Accident de muncă la Egger. Un muncitor de 50 de ani, a fost lovit de capacul unei cisterne cu parafină
Vineri dimineață, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un angajat la SC Egger SRL, a fost victima unui accident de muncă.
Din cercetări s-a stabilit că la 11.10.2019, în jurul orei 09.00, în timpul programului de lucru, un bărbat de 50 ani, din municipiul Rădăuți, a primit la o hală un transport cu parafină. S-a deplasat la instalația care trebuia să absoarbă parafina din cisternă, a efectuat manevra de depresurizare a instalației, iar în momentul în care a scos capacul de protecție acesta a sărit cu viteză și l-a lovit în zona pieptului.
La fața locului s-a prezentat un echipaj al Ambulanței Rădăuți, care a acordat primul ajutor victimei, ulterior pacientul fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
S-a stabilit ca prim diagnostic, de către personalul medical, „contuzie abdominală , traumatism toraco-abdominal”.
Responsabilul cu protecția muncii în cadrul SC Egger SRL Rădăuți a declarat faptul că s-a luat legătura cu reprezentanții ITM.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă,, ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă,,, și ,,vătămare corporală ”.