Accident de muncă la EGGER. Un muncitor necalificat angajat pentru curățenie a căzut de pe o scară, deasupra centralei termice

Ieri dimineață,  în jurul orei 10:07, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin 112, de cu privire la faptul că un muncitor de 20 ani, din satul Dănila, comuna Dărmănești, a căzut de pe un grilaj în timp ce lucra la centrala termică din incinta SC EGGER  ROMÂNIA  –  Rădăuți.

Polițiștii au stabilit că  tânărul era angajat ca muncitor necalificat pe perioada verii, la firma din Rădăuți și participa la curățenie în zona exterioară de deasupra centralei termice din incinta fabricii împreună cu un alt angajat.

La un moment dat, muncitorul a ridicat un grilaj metalic pentru a curăța deșeurile lemnoase de sub acesta, la adâncimea de 90 cm, însă înainte de a coborî să adune deșeurile, a urcat pe o scară pentru a-i înmâna un sac menajer colegului său, iar când a coborât de pe scară, a căzut în gaura produsă prin ridicarea grilajului.

Rănitul a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, fiind diagnosticat cu „contuzie bazin cu excoriați”, urmând a i se efectua  examene de specialitate.

Inspectoratul pentru protecţia muncii din cadrul ITM Suceava urmează a fi anunţat  de către societate despre producerea evenimentului. S-a stabilit că tânărul angajat la al EGGER ROMÂNIA SA – Rădăuți, avea instructajul privind protecţia muncii semnat la zi.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *