ACCIDENT GRAV CU PATRU VICTIME ȘI TREI AUTOTURISME IMPLICATE, LA IEȘIREA DIN SUCEAVA SPRE SALCEA
În această dimineață, în jurul orei 8 a avut loc un grav accident pe DN 29 A, la ieșirea din Suceava spre Salcea, zona Lindab.
În accident au fost implicate 3 autoturisme (două participante la trafic și una parcată). Urmare a coliziunilor au rezultat 4 victime neîncarcerate, o femeie de 23 ani și trei bărbați cu vârste de 23, 20 respectiv 47 ani.
Toate persoanele accidentate au fost asistate medical, două dintre ele, fata de 23 de ani și băiatul de 23 de ani, pasageri în aceeași mașină, fiind transportate la Spitalul de Urgență Suceava.
Pentru intervenții de specialitate la fața locului s-a deplasat modulul SMURD de la detașamentul de pompieri Suceava și două ambulanțe de la Serviciul Județean de Ambulanțe.
Please follow and like us: