Mopan Suceava
Actualitate

Accident grav la Șcheia. Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în zona podului de la intrarea în localitate dinspre Suceava (foto ISU)

Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață, în jurul orei 05.30, pe DN 17, la intrarea în comuna Șcheia dinspre municipiul Suceava. Un autoturism în care se aflau două persoane s-a răsturnat în zona podului peste pârâul Șcheia. Şoferul, luând curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu stâlpul unui panou publicitar din afară părţii carosabile din partea dreaptă, după care a mai intrat în coliziune cu învelișul unei țevi de termoficare și s-a răsturnat pe cupola autoturismului.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și a pasagerului dreapta-față.

Au intervenit pentru salvarea victimelor pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, cu modulul SMURD – autospeciala de descarcerare și ambulanță precum și un echipaj SAJ. Cele două persoane rănite grav dar conștiente și care nu au fost încarcerate au fost preluate de ambulanțe și transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean.

Conducătorul auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *