Mopan Suceava
Evenimente

Accident produs de doi șoferi, unul de 19 și celălalt de 17 ani, la ieșirea din Iaslovăț. Șoferul minor, fără permis, a plecat de la fața locului

La 21.08.2019, ora 18.30, Postul de poliție Iaslovăț a fost sesizat despre faptul că, pe DN 2K din afara comunei Iaslovăț, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul unuia dintre autoturismele implicate, a plecat de la fața locului.

Din primele cercetări, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2K, pe direcția Iaslovăț – Arbore, din cauza nepăstrării distanței în mers față de autoturismul din fața sa, un tânăr de 19 ani din comuna Arbore a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de un minor de 17 ani din comuna  Iaslovăț, care a plecat de la fața locului.

În urma activităților operative întreprinse, minorul a fost identificat de polițiști, ocazie cu care s-a constatat faptul că, acesta nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Totodată, conducătorul auto de 19 ani a fost sancționat contravențional, pentru nepăstrarea distanței în mers față de autoturismul din fața sa.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *