Accident rutier cu șapte persoane implicate, trei adulți și patru minori, la Satu Mare, în această după amiază (foto ISU Suceava)
Un grav accident de circulație, cu șapte persoane implicate, trei adulți și patru minori, s-a petrecut în această după amiază, 16 octombrie 2020, în jurul orei 16, pe raza localității Satu Mare. Două mașini, un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit, una dintre mașini răsturnându-se pe carosabil.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor de salvare, o femeie de 53 de ani cu traumatisme grave, dar conștientă și cooperantă a necesitat îngrijiri medicale.
Toate celelalte persoane au fost evaluate medical.
Femeia cu multiple traumatisme, dar și cei patru minori împreună cu mama lor au fost transportați la spital.
Se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului.