Accident rutier dramatic la Vicovu de Jos. Mașina în care se aflau trei tineri de 19 ani a zburat de pe șosea peste șanț, răsturnându-se pe calea ferată

Un accident rutier spectaculos, din care ocupanții, trei tineri de 19 ani au scăpat ca prin minune cu răni ușoare, numai doi dintre ei trebuind transportați la spital, s-a petrecut astă-noapte la Vicovu de Jos.

Pe la ora 00.20, Silviu Ionuț B. de 19 ani, din comuna Vicovu de Jos, conducea autoturismul marca VW pe DN 2H, pe raza localității Vicovu de Jos, în apropierea motelului ”Vicoveanca”,  având direcția de deplasare către localitatea Gălănești. În autoturism se mai aflau Andrei-Ionuț B. de 19 ani, în calitate de pasager dreapta față și Alexandru-Mihăiță M. tot de 19 ani, în calitate de pasager spate, amândoi, de asemenea, din comuna Vicovu de Jos.

Într-o curbă spre dreapta Volkswagenul condus de Silviu Ionuț B. a intrat în depășirea unui autoturism marca Audi care circula în fața sa, iar din cauza vitezei mari de deplasare a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe acostamentul din partea stângă a carosabilului, a lovit borna kilometrică nr. 31 și un panou publicitar după care s-a răsturnat pe calea ferată.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului și a pasagerului Alexandru-Mihăiță M.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *