Actualitate

Accidentul de pe centura Rădăuțiului: un șofer din Neamț a depășit unui dorneștean care vira la stânga, s-a lovit de aceasta și s-a răsturnat. Cinci răniți, printre care un copil de patru ani

Polițiștii suceveni au oferit detalii privind accidentul rutier petrecut în dimineața acestei zile pe șoseaua de centură a Rădăuțiului, partea dinspre Dornești, în care au fost implicate două automobile, unul dintre acestea răsturnându-se în decor.

Un șofer de 31 de ani din localitatea Bicaz, județul Neamț, circulând cu un autoturism Skoda în care se aflau patru persoane,  a dorit să facă o depășire  exact când un tânăr de 22 de ani din Dornești, aflat la volanul unui automobil Volkswagen a vrut să facă stânga, pentru a intra pe una dintre străzile municipiului Rădăuți, din zona  ”Toloacă”. În acea zonă depășirea este interzisă.

În automobilul condus de dorneșteanul de 22 de ani se afla și un copil de 4 ani. Automobilul Skoda a lovit Volkswagenul și s-a răsturnat în șanț.

Precum s-a anunțat deja, cele patru persoane din mașina condusă de bărbatul din Neamț au fost rănite, având nevoie de îngrijiri medicale. La fel și copilul de patru ani din mașina condusă de tânărul din Dornești.

În urma testelor efectuate s-a stabilit că niciunul dintre cei odi șoferi nu consumaseră alcool.

S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other