Acțiuni pentru prevenirea riscului infracțional și victimal la centrul regional pentru solicitanţii de azil Rădăuţi

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi și agenți și ofițeri din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi au desfăşurat în perioada 14 – 16 martie 2019 activități de prevenire a riscului infracțional și victimal pentru persoanele aflate în Centrul de Solicitanţii de Azil.

Persoanele aflate în centru prezintă un risc victimal crescut, mai ales prin prisma dificultății conştientizării şi însuşirii cadrului legislativ naţional, fiind necesare măsuri de promovare a incluziunii sociale şi informare cu privire la modalităţile legale de gestionare a unor probleme.

Scopul acţiunilor a fost creşterea gradului gradului de siguranţă a persoanelor aflate în centru, dar şi însuşirea unor repere legislative naţionale minime care să faciliteze integrarea migranţilor şi să îi protejeze de riscul infracţional şi victimal.

Totodată a fost promovat numărului unic de urgenţă 112 şi a modalităţile de sesizare a faptelor antisociale.

Persoanele aflate în centru au fost informate cu privire la normele minime din domeniul rutier, dar şi cu privire la legislaţia incidentă infracţiunilor contra persoanei şi contra patrimoniului. Persoanele solicitante de azil au fost informate şi cu privire la modalităţile de evitare a unor situaţii conflictuale.

Acţiunile de informare şi prezentare a reperelor legislative şi a recomandărilor preventive au fost derulate în parteneriat cu reprezentanţii Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi şi facilitate de prezenţa unor interpreţi şi traducători autorizaţi în dialectele vorbite de beneficiari.

Un capitol aparte al activităților l-a constituit promovarea unor legi pentru susținerea drepturilor copiilor și siguranței familiei. Astfel, au fost prezentate prevederile Legii 272/2004 privind drepturile copilului în Romania dar și prevederi din Legea 217/2003, în special la modul de solicitare și obținere a ordinului de protecție.

Cu minorii aflați în centru au fost desfășurate activități separate interactive, toți copiii primind manuale realizate de polițiști în colaborare cu dl. Brian Douglas și Romania Children Humanitarian Fondation. De asemenea, copiii au primit carduri de învățare cu imagini de promovare a meseriei de polițist. 

Persoanele solicitante de azil au inițiat discuţii interactive, exprimând experienţe de viaţă din cele mai triste pe care le-au trăit până să ajungă în centru.

Acţiunea poliţiştilor nu s-a rezumat doar la activităţile din Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi, efectuându-se și controlul localurilor publice din zona adicentă Centrului pentru prevenirea faptelor cu violenţă, tulburarea ordinii şi liniştii publice etc.

De asemenea, au fost efectuate activităţi de control al traficului rutier pe căile de acces către Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Rădăuţi şi au fost stabilite puncte de intervenţie în caz de eveniment.

Au fost verificate şi efectuate instructaje cu personalul şi administratorii unităților de alimentație publică, farmaciilor, barurilor și sălilor de jocuri din zona centrului.

Identificarea grupurilor vulnerabile este o prioritate a poliţiştilor suceveni, astfel de acţiuni de prevenire şi informare desfăşurate în sistem integrat de către poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi structurile operative urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare, astfel încât mesajul preventiv să fie directionat cu eficienţă către beneficiari, se mai transmite în comunicat IPJ Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *