Activistul de mediu Daniel Bodnar pune iar la treabă polițiștii: mașina în care se afla a fost lovită la Marginea, o reclamație decomfirmată despre un transport ilegal de lemn, la Vadu Moldovei

Activistul  de mediu rădăuțean  Daniel Bodnar, a pus din nou la drum pe polițiștii suceveni: un eveniment rutier, în care mașina în care se afla a fost lovită de fiul unui patron din Marginea, confirmată, dar și  o reclamație despre un transport de lemn ilegal  la Cornu Luncii, neconfirmată. Toate în decurs de șase ore. Prezentăm în cele ce urmează rezultatele primelor investigații făcute de polițiștii suceveni în urma apelurilor la 112 făcute de Daniel Bodnar ori de colaboratori ai acestuia, pe parcursul nopții și dimineții zilei de 8 decembrie 2020.

La 08.12.2020, ora 02:40, lucrătorii Poliției orașului Frasin au fost sesizați prin 112 de către Mihai P., de 22 ani,  cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe raza orașului Frasin, autoturismul condus de acesta a fost lovit de un alt autoturism. În același timp, a apelat și celălalt conducător auto la 112 sesizând că nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire și a acroșat un autoturism.

Din cercetări s-a stabilit că Daniel Bodnar, activist de mediu, împreună cu mai mulți tineri, printre care și șoferul Mihai P., din orașul Solca,  care conducea un autoturism marca VW Passat au urmărit un transport de material lemnos, posibil ilegal, care se deplasa pe DN 17, pe direcția Vama-Frasin, transport care s-a efectuat cu ansamblul de autovehicule format dintr-o autoutilitară marca Volvo și remorcă care transporta lemn rotund de fag, de pe raza comunei Vama până în orașul Frasin.

La ieșirea din orașul Frasin, până la sosirea organelor de poliție la fața locului, șoferul autocamionului cu remorcă a parcat mașina în parcarea stației peco S.C. PECOPAN SERV SRL și a plecat de la fața locului.

În timp ce autoturismul marca VW Passat, condus de Mihai P. și în care se afla și Daniel Bodnar se afla în zona stației peco menționate mai sus, în așteptarea organelor de poliție solicitate la fața locului și se deplasa cu viteză foarte redusă, din direcția Gura Humorului-Frasin, a fost acroșat de un autoturism marca BMW, condus de Ioan Solcan, fiul administratorului societății care efectua transportul de material lemnos, care s-a angajat în depășirea acestuia, ambele autoturisme suferind avarii minore.

În urma accidentului nu a fost accidentată nici o persoană rezultând doar avarii materiale.

Ambii conducători au permisul de conducere valabil și au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero (negativ). 

De remarcat că declarațiile celor doi șoferi sunt contradictorii:  Mihai P., șoferul mașinii în care se afla și cunoscutul activist de mediu rădăuțean  a precizat că mașina sa a fost acroșată de cea condusă de Ioan Solcan, de 26 ani, din comuna Vama, acesta din urmă declarând în schimb că, vinovat de producerea accidentului este celălalt conducător auto, care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, el fiind deja angajat în depășire.

Pentru înlăturarea oricăror suspiciuni s-a înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, urmând a se stabili cu exactitate condițiile în care au survenit avariile ușoare ale celor două vehicule.

 

După doar șase ore, în aceeași zi,  08.12.2020, la ora 08:56,  lucrătorii SPR 1 Vadu Moldovei, au fost sesizați prin 112 de către Daniel Bodnar, cu privire la faptul că pe direcția Cornu Luncii – Spătărești,  se deplasează un camion supraîncărcat cu material lemnos.

În direcția indicată de apelant  s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei, care au interceptat transportul de material lemnos pe raza satului Spătărești, iar cu ocazia verificărilor efectuate s-au constatat următoarele:

S-a solicitat sprijinul specialiștilor din cadrul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, care au constatat că ansamblul rutier deținea autorizație specială de transport, valabilă.

S-a solicitat sprijinul și a specialiștilor din cadrul Direcției Forestiere Suceava, care în urma verificărilor efectuate și a măsurării cantității de material lemnos au constatat că transportul în cauză efectuat este legal, fiind însoțit de documente de proveniență și cantitățile din documente corespund cu cele existente pe mijlocul de transport.

 

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *