Activistul de mediu, mașina distrusă, fata înspăimântată și pădurarii agresivi, opinii separate
Activistul de mediu din zona Moldoviței Tiberiu Boșutar a fost din nou în atenția publică după ce mașina în care se afla împreună cu fetița lui de 16 ani a fost atacată cu bâte de niște persoane, indicate de el ca fiind ”pădurari”. Un silvicultor cu bună cuviință și cu respect față de pădure și civilizația acestui colț de țară, inginerul și scriitorul Cezar Straton, și-a exprimat în zona publică permisă de rețeaua de socializare Facebook, câteva nedumeriri, pe care, cu voia domniei sale, le vom prelua:
”Na, chiar m-am supărat ! Văd la televizor știrea că mașina unui ”activist de mediu” a fost lovită de ”oamenii pădurii”. Scuze! Există în nomenclatorul meseriilor din România cea de ”activist de mediu”? Dacă este, jos pălăria! Și îmi fac ”mea culpa”! Atitudinea unui ”isteț”, calificat ca afacerist cu lemne, care să-și bată joc de structurile de control/auto-control funcționale, vii ale RNP – Romsilva respectiv ale Gărzii Forestiere, mi se pare tot mai greu de suportat!
Ostentativitatea în a persevera în nerespectarea legii a acestui hidalgo, care își permite să intre, să filmeze în păduri care nu aparțin neapărat Direcției Silvice Suceava, mergând cu taxiul (la Frasin a filmat incognito), ridică o întrebare esențială: cine naiba îl mai acceptă/suportă !? M-a supărat mereu impostura și lipsa de bun simț anti-silvică al acestui om.
Concluzie: ar trebui să ne dăm toți silvicii demisia (și de la Direcția Silvică Suceava, respectiv de la RNP – Romsilva și de la Garda Forestieră? Și să așteptăm/ acceptăm părerile, concluziile, deciziile unui individ tendențios?”
Și totuși, mașina aceea a fost jâmbată de cineva. Cu fata înăuntru. Zic și eu, zglobiu…
Legea acțiunii și reacțiunii, primesc. Dar cu copila auto-sechestrată în mijlocul de transport inscripționat ostentantiv, ce-au avut purtătorii de bâtă, de au băgat-o în sperieți? Dar de ce părintele major a luat-o la plimbare pe ființa minoră, în zonă de risc? De ce în zona aceea frumoasă a Bucovinei nu se face și educație, nu doar bufuri în pădure? Ce se va schimba de acum încolo, anume în punctele esențiale?
Sunt chestionări retorice, desigur, domnule Cezar Straton. Dar și la retorisme se pot oferi răspunsuri.
Clare, nu din categoria avalanșelor de eufemisme furnizate de multe ori și fără diacritice, de către Garda Forestieră. Că sunt gardieni, nu consultanți. Cei prinși că taie pădurea să plătească dacă nu pe loc, măcar în timpul vieții noastre. Cei care agresează pe apărătorii pădurii să fie rapid trimiși în fața judecătorilor.
Dar și cei care provoacă nejustificat astfel de situații, din care de pierdut are doar comunitatea noastră, compusă din ”mândri bucovineni”, în majoritatea lor oameni care își văd de treabă și care are de suferit zi de zi trebuie ”răsplătiți” pentru astfel de atitudini, conform legilor în vigoare.
Când te folosești pentru a-ți argumenta discursul de informații și imagini din alte locații și cu aparentă nedumerire mai apoi te înspăimânți pe smart de răutatea reacțiilor, poate fi o culpă la fel de mare ca și cea a bătăușilor nervoși de la Moldovița.
Dacă se temea cu adevărat de ce urma să se întâmple, cu fetița îngrozită în mașină, un om normal pleca imediat și după aceea refăcea filmul dramei. Activistul a preferat să se filmeze pe el însuși, ici-colo pe copila înspăimântată, nicidecum pe agresori. Cel puțin așa a reieșit din imaginile făcute publice de un post național de televiziune, acolo unde, încă o dată se dovedește că astfel de știri au mare impact.
Am înțeles dintr-o declarație dată la un post de televiziune central de comisarul șef Ionuț Epureanu, până mai ieri purtător de cuvânt al IPJ Suceava, acum șef de cabinet al comandantului IPJ, că agresorii au fost reținuți și vor fi deferiți justiției. Doamne ajută!