Evenimente

ADÂNCATA – BISERICA ASCUNSĂ, EVENIMENT BUCOVINA BRUNCH

Duminică, 8 iulie, la Biserica de lemn din Adâncata a avut loc a doua ediție a evenimentului gastronomic Bucovina Brunch, organizat de iaBucovina, ADER(Asociația de Dezvoltare Economică și Regională Suceava), APT Bucovina (Asociația pentru Turism Bucovina), Parohia Adâncata.
„În apropierea Sucevei este o mică biserică de lemn din anii 1600, în vatra satului. Biserica veche, cum i se spune, cu hramul Sfântului Dumitru. Discretă și frumoasă, este puțin cunoscută, dar a devenit un mic nucleu de experimentare a tradiției: copii învață vara să picteze icoane, femeile din sat au reînceput să coase cămăși și alte elemente ale portului tradițional.
În scurt timp această biserică, monument istoric, va intra în restaurare, iar timp de 17 luni nu va putea fi vizitată. Am marcat simbolic, cu acest eveniment, un moment de trecere de la vechi la un nou tot vechi”, transmit organizatorii.
Începând cu ora 12.00 participanţii s-au adunat în jurul mesei, la povești în curtea bisericii. Localnicii au povestit care erau obiceiurile – azi uitate – de la marile rituri de trecere ale vieții și despre șezătorile de altădată.
Gazda evenimentului a fost Părintele Pascal iar micul eveniment gastronomic a fost organizat de doamnele Rodica Nicodim și Mihaela Ichim din Adâncata, care au gătit mâncăruri cu gustul de… „acasă”. Rețete vechi, aproape de urban, dar cu drag pentru rural.

Următorul eveniment Bucovina Brunch va fi pe 11 august, la Putna, unde se va demonta și depozita o casă tradițională din lemn din Putna, pentru ca, ulterior aceasta să fie amenajată ca muzeu. O altă activitate va fi cea de inventariere și recondiționare de mic mobilier și instrumentar casnic. Aceste activităţi vor fi îmbinate cu partea gastronomică: o masă delicioasă gătită de gospodinele satului. Cu informaţii detaliate despre acest eveniment vom reveni la începutul lunii august.

Bucovina Brunch – O bună ocazie de a descoperi Bucovina Frumoasă!
Eveniment de socializare în locurile ascunse ale Bucovinei, ce combină experiența culturală cu cea gastronomică. Un proiect ce sprijină conservarea patrimoniului cultural și autenticitatea experienței turistice. Campanii de voluntariat pentru promovarea și protejarea patrimoniului și peisajului cultural al Bucovinei. Îmbinăm susținerea unei cauze bune cu experiențe gastronomice și culturale în locații mai puțin cunoscute ale Bucovinei.
Bucovina Brunch este un eveniment caritabil. Donațiile vor fi folosite pentru costurile evenimentului și pentru continuarea acțiunilor de patrimoniu demarate.
Organizatori: iaBucovina, ADER(Asociația de Dezvoltare Economică și Regională Suceava), APT Bucovina (Asociația pentru Turism Bucovina), Parohia Adâncata.
Parteneri: Muzeul Bucovinei – secția de Etnografie, Centrul de Resurse și Cercetare în Turism / Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Access Events, Fotograf Lăcrămioara Gavrilovici.
Pentru detalii și fotografii vă invităm să ne urmăriți activitatea pe: www.facebook.com/BucovinaBrunch. O inițiativă Salvează Satul Bucovinean&iaBucovina.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *