ADĂPOST DE ANIMALE, DEPOZIT DE FURAJE, ANEXE ŞI ACOPERIŞUL CASEI ARSE ÎNTR-UN INCENDIU PORNIT DE LA FLACĂRA ARAGAZULUI, LA MEREŞTI

Ieri, la ora 20.40, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vulturești, au intervenit cu 4 autospeciale cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Merești, comuna Vulturești.
La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodărești și acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.
Incendiul a fost lichidat la ora 0:00.
Au ars un adăpost de animale, un depozit de furaje și alte anexe pe o suprafață totată de aproximativ 200 mp, precum și acoperișul casei de locuit pe aproximativ 100 mp. Au mai ars circa 100 de baloți de lucernă și tâmplărie din PVC și s-au degradat pereții locuinței și obiecte casnice.
Incendiul a izbucnit din bucătăria gospodăriei, cel mai probabil din cauza flăcării provenite de la aparatul de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat trei locuințe învecinate, cu anexele aferente, transmite purtătorul de cuvânt al ISU “Bucovina” Suceava – Slt. Alin GĂLEATĂ .

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *