Mopan Suceava
Actualitate

AFIȘAJUL STRADAL NELEGAL, MOTIV DE SUPĂRARE PENTRU VICEPRIMARUL HARȘOVSCHI, DUPĂ CE UN TÂNĂR PESEDIST A LIPIT AFIȘE DENIGRATOARE LA ADRESA EDILILOR SUCEVEI

Viceprimarul PNL al municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, rezultatele verificărilor efectuate de Poliția locală privind afișajul stradal. Până de curând, stâlpii de iluminat stradal, lateralele stațiilor de transport în comun, copacii crescuți în locuri vizibile, pereții exteriori ai unor clădiri, gardurile metalice ale șantierelor de construcții au fost folosite de către cei care doreau să-și transmită oferte sau mesaje, fără să fie prea mult deranjați de municipalitate.

 

Problema a devenit acută doar atunci când au fost lipite, peste noapte, pe stâlpi, pe pereți, chiar și pe copaci afișe cu conținut denigrator la adresa actualei conduceri a Primăriei municipiului reședință de județ. Viceprimarul Lucian Harșovschi a explicat că în municipiul Suceava sunt amplasate într-un număr de 32 de locații, panouri destinate afișajului stradal. Pe aceste panouri se pot lipi, în condițiile legii, fără plată, toată gama de afișe, de la cele imobiliare, oferte de servicii, pelerinaje, spectacole, până la cele cu achiziții de mașini de cusut nemțești, dar și afișe conținând opinii asumate. Aceste panouri sunt în mare parte nefolosite.

Lucian Harșovschi a transmis, în aceste condiții ”un apel de suflet” pentru ca afișajul stradal să se facă în condiții corecte și legale. El a arătat că polițiștii locali au devenit în ultima vreme mari amatori de pelerinaje, vânzători de mașini de cusut germane ori doritori să se înscrie la școli de șoferi. La modul figurat, desigur, în sensul că acești angajați ai primăriei au început să telefoneze la entitățile care își oferă serviciile prin afișe lipite prin municipiul Suceava unde te aștepți mai puțin. La Poliția locală a municipiului Suceava este deja constituită o bază de date cu cei care nu respectă normele privind afișajul stradal, parte dintre aceștia au fost identificați și amendați.

Dar nu cumpărarea de mașini de cusut nemțești, pelerinajele la mănăstiri și morminte ori școlile de șoferi au deranjat cel mai mult. Săptămâna trecută, într-o noapte, au fost lipite pe o sumedenie de stâlpi, pereți și chiar copaci din municipiul reședință de județ afișe mari printate color prin care se dorește decredibilizarea actualei conduceri a orașului Suceava. Puși la treabă, polițiștii locali l-au descoperit repede pe cel care a lipit aceste afișe, pe unde a apucat și l-au luat la întrebări. Omul a spus că a primit 30 de lei de la un anume Alexandru Munteanu, să-și facă treaba. Făcându-se investigații pe rețelele de socializare, s-a descoperit că acest Alexandru Munteanu este lider al Tineretului Social Democrat (TSD) Suceava, foarte vehement împotriva conducerii liberale a Primăriei Suceava. Chestionat la rândul său, tânărul social – democrat sucevean ar fi recunoscut că el este persoana care a pus la cale această campanie de ”ponegrire” a edililor șefi ai Sucevei. A precizat însă că nu a primit indicații din partea nimănui din cadrul Partidului Social Democrat, pe care îl reprezintă ca președinte al organizației de tineret și la care figurează ca angajat, spunând că a fost o inițiativă personală și ca urmare, a fost amendat și obligat să dea jos afișele incriminate și să curețe stâlpii, pereții și copacii pe care au fost lipite.

Viceprimarul Lucian Harșovschi a mai arătat că, în cursul zilei de luni, președintele organizației municipale a Partidului Social democrat, Dan Ioan Cușnir, ar fi sunat la Poliția locală municipală, unde a fost invitat pentru discuții, dacă dorește acest lucru. Întâlnirea ar fi avut loc iar conținutul conversației, care nu a fost făcut public, pare să fi avut tangență cu sancțiunea aplicată tânărului social democrat Alexandru Munteanu, care, spune Harșovschi, are domiciliul în comuna Adâncata, nicidecum în orașul Suceava. ”Vreau să cred că vizita lui Boby Cușnir (Dan Ioan Cușnir, n.r.) la Poliția locală a fost pur și simplu întâmplătoare”, a conchis viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi. El a transmis că tocmai cei care acuză municipalitatea că nu își face treaba sunt cei care nu respectă regulile stabilite prin hotări ale deliberativelor locale orui chiar prin acte normative naționale. ”Sunt prevederi în legea electorală care sancționează drastic genul acesta de acțiuni în afara campaniei electorale. Nu ajungem până acolo, dar normele stabilite privind buna funcționare a orașului trebuie respectate. Nu suntem perfecți, recunoaștem, dar să nu ni se ceară perfecțiune încălcând legea” a mai transmis Lucian Harșovschi.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *