Aglomerația auto zilnică din fața Școlii Generale 3, limuzine, puiuți, odrasle, oamenii și elevii din autobuze care întârzie la lucru ori la școală
Acest text a fost scris inițial ca un comentariu la o postare a unui prieten de pe o rețea de socializare. M-am gândit apoi că gândurile cuprinse în text pot fi utile celor care vor să rezolve micile, nu marile probleme ale Sucevei contemporane. Iar una dintre acestea o constituie, în mod cert, traficul rutier cvasi-blocat pe strada Mărășești, în fiecare dimineață pe la ora 8.00, în fața renumitei Școli Generale nr. 3. Autobuzele cu oameni care merg la muncă, cu copii care merg la școală la unități de învățământ mai puțin vestite decât ”Generala 3”, trebuie să aștepte minute bune până când se decongestionează strada îngustă de mașinile ”mămicilor” și ”tăticilor” care își aduc odraslele, în fiecare dimineață, la școala reprezentativă pentru municipiul reședință de județ:
Nu vreau să folosesc cuvinte nepotrivite, dar se întâmplă zilnic așa ceva, de ani buni. Nu vreau să vorbesc despre ”beizadele”, nu vreau să vorbesc despre ”odrasle”, nu vreau să vorbesc despre ”părinți cu principii”, nu vreau să vorbesc despre ”copii de bani gata” dar pot recomanda școlilor care toată vara luptă pentru atrageri de elevi care au părinți ”cu potențial” să amenajeze parcări pentru aceștia și pentru copiii lor, pentru a nu fi încurcat traficul rutier public.
În definitiv, nu s-a născut universul din bing bang pentru ca unic produs să fie un țânc anume pe care mami ori tati să-l planteze din limuzină în fața școlii, cu felurite sfaturi transmise imediat mai apoi prin geamul coborât jos: în ce ordine să ia gustarea din pachet, de ce și de cine trebuie să se ferească, ce să-i spună doamnei învățătoare în urma discuțiilor purtate cu o zi sau două înainte, cum să relaționeze cu colegii, să nu vorbească doamne ferește cu străinii, etc, vorbele pierzându-se în eter, în timp ce copilul aleargă pe trecerea de pietoni către trotuarul din fața școlii, fără să audă mai nimic din recomandările mămicii sau tăticului, pentru a se reîntâlni cu colegii. Iar prima lor frază este, majoritar: ”stresanți mai sunt părinții” și după aceea pleacă într-ale lor. Iar șoferii autobuzelor care duc oameni la muncă ori pe alți copii la școlile unde învață elevi care nu au părinți care să-și permită zilnic transportul odraslelor, puiuților, micuților cu mașina familiei, sunt trimiși tot cu pachețel de acasă la școală, dar cu autobuzul, sunt nevoiți să accepte. Iar lucrătorii și elevii mai puțin favorizați, trebuie să își ceară scuze la locul de muncă ori la școală când intră cu întârziere, invocând aglomerația în trafic care a întârziat autobuzul și primind apostrofări de genul că ar trebui să se trezească mai devreme.
