Mopan Suceava
Social

AJUTOARE DE URGENȚĂ PENTRU FAMILII ȘI PERSOANE SINGURE CARE SE CONFRUNTĂ CU SITUAȚII DEOSEBITE CAUZATE DE STAREA GRAVĂ DE SĂNĂTATE ȘI FAMILIILE AFECTATE DE INCENDII, DIN SUCEAVA ȘI NU NUMAI

Astăzi au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 787.500 de lei, pentru sprijinirea a 241 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate sau deosebite cauzate de incendii, inundații, ploi abundente, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, astfel:
-194.800 lei pentru 42 familii și persoane singure din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Cluj, Dâmbovița, Galați, Hunedoara, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, SUCEAVA, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii;
– 30.500 lei pentru 7 familii din județele Buzău, Prahova și Satu Mare, care se află în situații de necesitate cauzate de inundații, ploi abundente și alunecări de teren;
– 562.200 lei pentru 192 familii și persoane singure din județele Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, SUCEAVA, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și municipiul București, care se confruntă cu situații deosebite cauzate de starea gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Ajutoarele de urgență vor fi acordate în baza anchetelor sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Plata ajutoarelor de urgență va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *