Aleea Nucului și strada Libertății, la o nouă încercare de vot în Consiliul municipal Suceava, pentru transformarea lor în parcări pentru CJ și Prefectură

Transformarea  în spații de parcare a porțiunii din strada Aleea Nucului care coboară, după intersecția cu Strada Vasile Bumbac până la pietonalul din dreapta al Palatului Administrativ  precum și a  micii străzi  a Libertății, care coboară tot dinspre strada Vasile Bumbac și se oprește în pietonal, pe cealaltă parte a Palatului Administrativ, face obiectul unor noi proiecte de hotărâre în plenul consiliului local municipal Suceava.

În ședința de joi a Consiliului Local municipal Suceava vor fi supuse votului două proiecte de hotărâre prin care să se stabilească faptul că cele două mici artere rutiere, capătul din laterala dinspre Casa de Cultură,  a Palatului Administrativ a străzii Aleea Nucului și micuța stradă a Libertății, vor deveni parcări. Aleea Nucului pentru Consiliul Județean, strada Libertății pentru Prefectură.

Fără a intra în detalii, cele două proiecte de hotărâre de Consiliu local vizează aprobarea destinației schimbării sectorului de stradă Aleea Nucului cuprins între esplanada centrală și strada Vasile Bumbac și a străzii Libertății, dintre aceeași stradă Vasile Bumbac și Esplanadă, din străzi în parcare.  

În precedenta ședință de Consiliu local municipal, au fost susținute aceste proiecte dar au picat pentru că nu s-a întrunit majoritatea (scor 11-11, cum a explicat viceprimarul Lucian Harșovschi), care și-a manifestat încrederea că aceste proiecte de hotărăre  vor fi votate.

Situația celor două căi rutiere, cum încă mai figurează pe undeva, este de-acum cunoscută. La capătul părții din strada Aleea Nucului, care coboară de la intersecția cu strada Vasile Bumbac, pe lângă Palatul Administrativ spre esplanadă, s-a pus o barieră care a interzis accesul fără cartelă a celor care pot să parcheze în respectivul spațiu. Asta după ce locuitorii din zonă au fost acceptați, sau tolerați,  cu mulți ani înainte ca parcul de mașini ori numărul de vizitatori la Consiliul Județean și Prefectură, veniți cu mașini proprii ori cu ale instituțiilor pe care le reprezintă, să devină de nestăpânit.

Locuitorii vechi ai blocurilor din zonă s-au revoltat și au spus că este inuman ca vechile locuri de parcare folosite de decenii, de lângă Consiliul Județean să le fie confiscate în favoarea celor care lucrează în Palatul Administrativ și ai invitaților , dânșii, vechi locuitori ai urbei, să nu mai aibă unde să îți parcheze mașinile. S-a oferit  ca alternativă parcarea subterană de la câțiva zeci de metri distanță, care stă mai mult goală după ce s-a instituit o taxă de doi lei și un abonament lunar de câțiva zeci de lei, care garantează protecția mașinilor de către un polițist local, cât de lipsit de abilități atletice o fi, dar care deține mijloacele necesare de a sesiza orice neregulă în parcarea subterană pe care o stăpânește până la venirea schimbului.  

Este cert: locuitorii din zonă, proprietari de autoturisme se vor împotrivi în continuare pentru ca cel puțin partea din Aleea Nucului să fie folosită numai pentru parcarea celor de la Consiliul Județean. Este cert că nimeni nu s-a plâns deocamdată că va fi folosită doar pentru parcare micuța stradă a Libertății care coboară dinspre Vasile Bumbac către Pietonal. Rămâne de văzut ce vor vota joi 24 octombrie, consilierii locali municipali.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *