Mopan Suceava
Actualitate

Alexandru Covașă, purtător de cuvânt al PNL Suceava, despre ”lipsa de fair-play a administrației județene”. Comunicat

Chiar dacă la nivel declarativ unii politicieni vorbesc despre abordări diferite, se pare că în realitate lucrurile se întâmplă altfel. Zilele trecute a apărut în spațiul public o informare legată de un proiect extrem de important din zona Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Suceava, proiect inaugurat cu fast de actuala administrație județeană.

Haideți să vorbim puțin despre această investiție care se ridică la suma de peste 40 de milioane de lei. Este un proiect demarat în anul 2023, însă documentația, studiile și pregătirile au început în anul 2019. Iar anul 2019, când s-a lansat această idee, și 2023, când au început lucrările, erau ani de vârf ai administrației liberale, ani în care actuala administrație județeană nici nu se gândea că ar putea câștiga alegerile în județul Suceava.

După cum știm deja, este vorba despre refacerea zonelor afectate din proximitatea aeroportului, zone care reprezentau cu adevărat un pericol pentru gospodăriile de acolo, pentru terenurile agricole și drumuri, având în vedere riscul major de alunecări de teren. Această investiție a fost realizată prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, la cererea și cu sprijinul administrației județene liberale de la acea vreme, aceasta înțelegând nevoia urgentă de stabilizare a terenului.

Este lipsit de fair-play, deplasat chiar, să vorbești, ca administrație județeană actuală, despre finalizarea unui obiectiv atât de important fără să amintești de inițiatorii acestui demers și să faci să pară că ar fi o realizare proprie. Cu un populism cu care deja suntem din ce în ce mai obișnuiți, reprezentanții administrației județene actuale s-au agățat de proiectul propus și implementat de administrația liberală, fără nicio intenție de a aminti măcar despre faptul că o întreagă echipă a lucrat pentru ca acest proiect să fie finalizat.

Administrația județeană liberală a lăsat în implementare mai multe proiecte importante pe diverse domenii, iar panglicile tăiate acum sunt rodul muncii colegilor liberali. Să lăsăm, așadar, comunicatele pompoase cu asumare de merite pentru momentul în care se vor inaugura și proiecte proprii ale administrației județene, nu moșteniri despre care se striga ca din gură de șarpe că nu există. Poate că ar fi bine ca, în definitiv, actuala administrație județeană să înțeleagă faptul că avem o țintă comună: dezvoltarea județului Suceava. Dar pentru corectitudine, ar fi bine să nu se cațere pe proiectele administrației liberale, iar dacă o fac, să recunoască faptul că meritul este al unei echipe din care fac parte în continuare și liberali dedicați și onești.

Alexandru Covașă, purtător de cuvânt al PNL Suceava

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *