Mopan Suceava
Evenimente

Alți contrabandiști de țigări depistați de polițiștii de frontieră din Vicovu de Sus, care au scăpat cu fuga, abandonând marfa

În ziua de 18 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Vicovu de Sus au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 23.30, aceștia au observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Vicovu de Sus, județul Suceava, două  persoane care se deplasau spre interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele nu s-au oprit, au abandonat coletele și au fugit  în localitate.

Au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La fața locului au fost descoperite două colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.800 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 32.760 lei.

Se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au descoperit pe timpul executării unei misiunil specifice în zona de responsabilitate, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, cantitatea de 998 pachete de țigări de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 11.677 lei au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se fac cercetări în vederea depistării persoanelor implicate și documentării activității infracționale.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *