Amenzi de peste 100.000 de lei, peste 380 de metri cubi de lemn confiscat, rezultatul activității Gărzii Forestiere Suceava, săptămâna trecută

Garda Forestieră Suceava a făcut o trecere în revistă a acțiunilor pe care le-a efectuat săptămâna trecută, sintetizate într-un comunicat de presă semnat de inspectorul șef Mihai Gășpărel. Astfel, în săptămâna care s-a încheiat pe 3 martie2019, Garda Forestieră Suceava a avut o activitate susținută de verificare a respectării regimului silvic pe raza județului Suceava.

Pe lângă controalele în exploatările forestiere sau în cantoanele silvice, s-au efectuat controale privind circulația materialelor lemnoase pe drumurile publice și la operatorii economici care prelucrează/depozitează/comercializează material lemnos.

În total, s-au identificat 25 de cazuri de încălcare a legislației în vigoare, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 102.000 lei. În afară de lemnul confiscat fizic, s-au confiscat valoric aproape 200 mc de lemn rotund, 186 mc cherestea rășinoase, cu o valoare de 241. 000 lei. Majoritatea controalelor care au vizat operatori economici au fost efectuate împreună cu polițiștii suceveni, în cadrul planurilor de acțiune comune.

Un caz care ne-a atras atenția a fost cel constatat de delegații Gărzii Forestiere Suceava la un operator economic din Brodina: acesta a semnat reprimirea unei partizi la sfârșitul anului trecut, fără a fi consemnat stocul de lemn rămas în partida respectivă. Ulterior reprimirii partizii, a transportat materialul lemnos din pădure în depozit. Doar că, în cazul acesta, legile în vigoare consideră lemnul fără proveniență legală astfel încât s-a impus confiscarea cantității de 77,7 mc lemn rotund rășinoase, cu o valoare estimată la 19036 lei. Pentru expedierea de material lemnos fără proveniență legală a fost aplicată și o amendă de 5000 lei. ”Repetăm recomandarea ca operatorii economici forestieri să fie foarte atenți la documentațiile legate de autorizarea, predarea și reprimirea partizilor forestiere, la întocmirea avizelor de însoțire a materialului lemnos, pentru că un lemn, pe care îl consideră recoltat legal la un moment dat, își poate pierde proveniența legală prin nerespectarea obligațiilor impuse de legislația în vigoare”, a transmis în finalul comunicatului de presă inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *