Angajații Fiscului sucevean se tem pentru propria sănătate după ce un coleg internat cu coronavirus a revenit la muncă fără să respecte perioada de izolare

În data de 18.06.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a fost înregistrată o plângere penală formulată de colectivul de angajaţi ai Compartimentului de Inspecţie Economico-Financiară Suceava – Serviciul de inspecţie economico-financiară Nord-Est din cadrul DGRFP Iaşi.

Din conţinutul sesizării reiese că unul dintre angajaţi a fost internat în cursul lunii martie 2020 în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, fiind diagnosticat cu virusul SARS-CoV-2, iar imediat după externare a revenit la serviciu fără a respecta o perioadă minimă de izolare, fără efectuarea unui al doilea test şi fără respectarea normelor privind distanţarea socială, punând în pericol sănătatea celorlalţi angajaţi.

De asemenea, fiind cunoscută situaţia angajatului confirmat pozitiv, la nivelul conducerii SIEF Nord-Est – DGRFP Iaşi nu s-ar fi respectat măsurile instituite prin reglementările legislative şi procedurile interne privitoare la prevenirea răspândirii COVID-19, prin asigurarea materialelor de protecţie şi dezinfecţie, asigurarea distanţării sociale şi protejarea sănătăţii personale.

Cercetările se vor desfăşura în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptei şi a stabilirii răspunderii penale.

Procurorii precizează  că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge, sub nicio formă, principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.