Apel al ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, către beneficiarii celei de-a doua sesiuni a Măsurii „Microgranturi”: să depună raportul de progres

Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, reamintește beneficiarilor celei de-a doua sesiuni a Măsurii „Microgranturi” să depună raportul de progres, împreună cu documentele aferente, în termenul limită de 90 de zile calendaristice, perioadă care începe din momentul încasării ajutorului financiar. În situația nedorită în care termenul va fi depășit, conform procedurii de implementare a programului, se impune returnarea grantului primit, precum și a dobânzilor aferente.

”Fac apel către toți profesioniștii și antreprenorii care au aplicat cu succes în cadrul celui de-al doilea apel al Măsurii «Microgranturi», să respecte termenul legal pentru transmiterea raportului de progres, prevăzut în procedura de implementare, precum și în contractul de finanțare. Nu ne dorim ca banii să revină în bugetul ministerului, ci să rămână la beneficiari! Subliniez acest lucru, mai ales în contextul în care, la începutul anului, am fost nevoiți să luăm măsuri urgente pentru repunerea în termen a peste 7.000 de operatori economici, care, în cadrul primului apel al aceleiași scheme de ajutor de stat, dar și în cadrul Măsurii 2 – Granturi pentru capital de lucru, nu au depus la timp documentele și drept consecință, s-au găsit în impostaza de a returna granturile primite. În acest mod, am reușit să evităm o situație absolut nedorită!”, a transmis ministrul Cadariu.

Mai multe detalii, aici: https://bit.ly/3dVCqUA

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.