Apel al președintelui Pro România Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor pentru rezolvarea chestiunii deșeurilor din județ, de la Groapa de gunoi a Fălticeniului

Președintele Pro România Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor a invitat la sfârșitul acestei săptămâni jurnaliștii suceveni într-o ”excursie” la groapa de gunoi a municipiului Fălticeni, pe care a prezentat-o ca pe un semn al neputinței actualilor guvernanți dar și a Consiliului Județean de a rezolva problema deșeurilor în județul Suceava.

El a explicat că acest depozit a avut autorizație temporară inițial pentru un an, care se pare că s-a prelungit succesiv neștiind dacă acum mai este autorizare pentru această groapă. El crede că astfel de autorizații nu mai sunt valabile nici la Suceava, nici la Humor, nici la Rădăuți. Cât privește un alt depozit,  construit nou între comunele Stroiești și Ciprian Porumbescu, acolo s-a contaminat un teren care inițial era sigur pentru mediu.

”În 2016, când am terminat mandatul de președinte, proiectul de construcție a depozitului ecologic de la Vorniceni – Moara  era finalizat în proporție de 99%. Au trecut trei ani de zile și nu s-a făcut aproape nimic la depozitul de la Moara. Am văzut o mașină de gunoi dusă acolo în timpul campaniei electorale, nu știu dacă depozitul de acolo chiar  funcționează. Cert este că astăzi, 21 iunie, mașini de gunoi sunt descărcate aici. Este crunt pentru mediu și pentru oameni. Cer autorităților  naționale în primul rând Guvernului și Ministerului Mediului, dar în egală măsură și Consiliului Județean Suceava să găsească de urgență soluții inclusiv financiare pentru a putea stopa acest dezastru. Chiar dacă este la distanță, chiar dacă nu îl vedem chiar dacă nu miroase încă foarte tare, nu putem trăi așa nepăsători”, a declarat, la fața locului, Ioan Cătălin Nechifor.

El a arătat pentru comparație, cum se prezintă fostul depozit, ecologizat în perioada mandatului său: ”Vedem în partea stângă cum arată proiectul pe care l-am finalizat în perioada 2012 – 2016, cum s-a desfășurat acesta, cum s-a ecologizat. A fost o muncă uriașă să transformi un munte de deșeuri  într-un deal înierbat care arată bine peisagistic și cu foarte multe sisteme de protecție, care țin cont și de apele pluviale, de scurgerile în sol, de consolidarea versantului, zona este închisă, este securizată, lucru făcut ca la carte european. Și vedem în dreapta o chestiune românească, de genul lasă că merge și așa, noțiune pe care nu o pot accepta și de aceea cer public ministrului Mediului, premierului României să găsească soluții pentru că și la Suceava și la Gura Humorului și la Fălticeni, și la Stroiești și la Rădăuți aceeași stare de dezastru ecologic există. Cred că putem să fim oameni responsabili, să gândim și să discutăm la rece.

Țin minte că aici a fost prezentă și doamna ministru Grațiela Gavrilescu de vreo două ori, de fiecare dată a venit cu scandal și cu discuții ample dar nu s-a făcut nimic. Nu putem să acceptăm ca Guvernul României și Consiliul Județean doar să vină și să nu facă nimic, să asiste și să tacă neputincioși. Ar trebui să își facă datoria, care înseamnă un perimetru finalizat, ecologizat, așa cum am făcut eu. Dacă au nevoie de consultanță, de păreri, de sugestii, sunt la dispoziția lor”.

Liderul Pro România  crede că trebuie să se ceară foarte puternic, cu o voce foarte bine ascultată noului Parlament European, noii Comisii Europene pentru a se găsi soluții împreună. ”Nu putem rămâne cu această  povară doar în cârca noastră, nu ne putem bate joc de mediul înconjurător și de generațiile care vin și chiar dacă va costa o sumă importantă de bani, zic că se merită și îi rog pe toți să fie atenți la mediu pentru că vorbim despre generațiile viitoare și despre viața noastră” a concluzionat Ion Cătălin Nechifor.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *