Aproape 5000 de pachete cu țigări abandonate de cărăuși pe graniță, la Brodina, la apariția polițiștilor de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, au declanșat, azi dimineață, o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, în jurul orei, 00.40, colegii noștri au observat în zona de frontieră, pe direcția localității Lupcina, județul Suceava, mai multe persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Persoanele în cauză au fost somate verbal să se oprească, însă acestea au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin. Au fost anunțate autoritățile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului.

 Coletele descoperite pe partea românească au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarieri a rezultat cantitatea de 4.950 pachete țigări, în valoare de aproximativ 58.000 lei.

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru identificării persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *