Arbore răsturnat și burlan desprins de vântul puternic, la Suceava și Fălticeni
Pompierii militari suceveni au intervenit astăzi , cu autospeciale și accesorii specifice, pentru eliminarea efectelor produse de vântul puternic care a răsturnat un arbore peste un autoturism în municipiul Suceava și a desprins burlanul unui bloc în municipiul Fălticeni.
Astfel, azi pe la amiază un copac a căzut pe un autoturism, în municipiul Suceava, drumul spre Cetatea de Scaun.
După ora 14.00, o parte dintr-un burlan metalic, al unui bloc de locuințe din municipiul Fălticeni, strada Cotești, a fost luat de vânt. Bucata de tablă a căzut pe un autoturism și l-a avariat.
Din fericire, nu sunt înregistrate victime în niciunul dintre cele două cazuri.
Please follow and like us:







