Arme de vânătoare şi muniţie letală deţinute ilegal, confiscate în urma percheziţiilor domicliare, la Moldoviţa

Ieri, 04.06.2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Suceava, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava și  forțe de jandarmi, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliare emise de Judecătoria C-lung Moldovenesc, la domiciliile a 4 bărbați cu vârste între 28 și 34 de ani, toți din comuna Moldoviţa, despre care erau date și informații că dețin ilegal arme şi muniţii letale, ocazie cu care, au fost identificate şi ridicate 2 arme letale de vânătoare prevăzute cu lunetă, 29 de elemente de muniţie letală, 3 cuţite de vânătoare, 3 lunete, 1 capcană şi 5 trofee.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, cei 4 bărbați nu figurează ca fiind posesori legali de arme și muniții. 

În cauză s-a întocmit dosar penal față de un bărbat de 33 de ani și față de unul de 29 de ani pentru comiterea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *