Asociația Institutul pentru Parteneriat Bucovina a inițiat o dezbatere pe problematica autismului, la Rădăuți
Asociația Schitul Laura Lavrentie, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina și Școala Gimnazială ”Gheorghe Popadiuc” Rădăuți derulează în prezent proiectul ”Centrul Multifuncțional de zi HOPE`S pentru copii și adolescenți cu CES (cerințe educaționale speciale) din spectrul TSA”, cofinanțat din Fondul Social European, prin programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 5: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Cod Proiect: POCU/717/5/1/156081.
Asociația Institutul Bucovina a organizat miercuri, 16 August 2023, la Școala Gimnazială ”Gheorghe Popadiuc” din municipiul Rădăuți, un seminar tematic unde au fost prezenți reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Suceava, ai DGASPC Suceava, medici din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava, consilieri din partea Consiliului Local Rădăuți, reprezentanți ai Primăriei comunei Marginea și ai Primăriei Milișăuți, ai Bibliotecii din Rădăuți, avocați, psihologi și cadre didactice din cadrul unităților de învățământ din municipiul Rădăuți.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate subiecte legate de problematica autismului, particularitățile și nevoile copilului cu TSA, în vederea cunoașterii dificultăților și a barierelor cu care aceștia se confruntă. Organizatorii au tras un semnal de alarmă cu privire la provocările întâmpinate de familiile copiilor cu TSA, dar au provocat invitații nu doar la dezbatere, ci și la acordarea unui sprijin concret Centrului de zi HOPE`S în care copiii urmează procedurile de recuperare.
Subprefectul Județului Suceava, Cristian Ioan Șologon, alături de consilierul local Cristina Airinei, și-au arătat interesul și vor căuta soluții pentru a sprijini ”Centrul Multifuncțional de zi HOPE`S pentru copii și adolescenți cu C.E.S (cerințe educaționale speciale) din spectrul TSA”, cu un nou sediu în care ședințele de terapie și recuperare să se poată desfășura într-un mediu de siguranță și relaxare pentru beneficiari. Cei prezenți și-au arătat disponibilitatea implicării în activitățile acestui proiect și chiar pentru viitor, prin sprijin acordat atât Asociației Schitul Laura Lavrentie din Rădăuți care se ocupă de beneficiarii Centrului rădăuțean, cât și familiilor beneficiarilor pentru continuitatea procedurilor și terapiilor pe care copiii le urmează, dar și pentru asigurarea permanentă de voluntari.
Menționăm că, Asociația Schitul Laura Lavrentie, în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (Institutul Bucovina) și Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți derulează în perioada noiembrie 2022 – decembrie 2023 proiectul ”Centrul Multifuncțional de zi HOPE`S pentru copii și adolescenți cu C.E.S (cerințe educative speciale) din spectrul TSA”.
Mulțumim conducerii Școlii Gimnaziale”Gheorghe Popadiuc” din Rădăuți pentru găzduire, dar și pentru colaborarea fructuoasă, precum și tuturor celor care au participat la eveniment!
Pentru întrebări și informații suplimentare ne puteți contacta pe adresa de email: office@bucovinainstitute.org sau la telefon 0770-367.769, persoană de contact: Daniela Năsui.