Ateliere de artă pentru copii organizate de Muzeul Bucovinei, în cadrul proiectului educațional Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare, în perioada 19 – 30 august 2019

Muzeul Bucovinei propune copiilor interesați de o vacanță specială la muzeu, cu un nou proiect de educație muzeală.

Instituția muzeală organizează în perioada 19 – 30 august 2019, la sediul Muzeului de Istorie, o nouă ediție a Atelierelor de artă pentru copii Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare. Anul acesta organizatorii revin cu atelierele de pictură, pictură – tehnici mixte și modelaj, apreciate de micii artiști partuicipanți la edițiile anterioare, inițiatori în tainele maeștrilor fiind, ca și la edițiile anterioare, profesorii Camelia Rusu Sadovei și Iulian Asimionesei de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava. Bineînțeles, asitenți le vor fi specialiștii Biroului Artă din cadrul Muzeului Bucovinei.

Ca urmare a numărului mare de solicitări pentru atelierul de modelaj care se desfășoară în cadrul atelierului, anul acesta vor funcționa două grupe, una dimineață și una după-amiază, organizatorii suplimentând numărul de locuri disponibile pentru a răspunde așteptărilor publicului tânăr care participă în număr din ce în ce mai mare la toate proiectele educaționale organizate de muzeul sucevean.

Înscrierile se fac la sediul Muzeului Bucovinei, str. Ștefan cel Mare nr. 33, Suceava, la Biroul Artă, începând cu 24 iunie.

Taxa de participare este de 30 lei /copil /atelier.

Informații suplimentare la 0230 216439, interior 117/133.

PROGRAMUL ATELIERELOR:

Fiecare dintre ateliere se va desfăşura pe o perioadă de 5 zile, 3 ore pe zi, dimineaţă sau după-amiază, după următorul program:

Săptămâna 19 – 23 august 2019

 Orele 9-12: “Alternative plastice” – se prezintă tehnici picturale şi grafice prin exemplificare cu lucrările plastice din colecția de artă a Muzeului Bucovinei; se urmăreşte însuşirea şi utilizarea tehnicilor de compoziţie (suprapunere, repetiţie, contrast şi armonie) precum şi combinarea tehnicilor de lucru (grafică, pictură, colaj, printuri).

Participă copii cu vârsta minima de 8 ani.

Orele 13-16: “Fantezie în culori “ – atelier de pictură în care sunt prezentate copiilor tehnici picturale și se fac exercitii cromatice de obţinere a tonurilor şi nuanțelor, plecând de la exemple de lucrări ale pictorilor bucovineni.

Participă cCopii cu vârsta minimă de 12 ani.

Săptămâna 26 – 30 august 2019

 Orele 9-12 și 13 – 16: “Sculptura – arta volumelor”– un atelier de modelaj în lut, cel mai de success dar și cel mai accesibil copiilor de orice vârstă. Se urmăreşte exprimarea plastică a tinerilor artişti, folosind materiale, instrumente si tehnici specifice modelajului în lut.

Pot participa copii cu vârsta minimă de 6 ani.

La finalul atelierelor, în luna septembrie, se organizează o expoziţie cu lucrările realizate de participanţi încadrul celor patru ateliere, la vernisajul căreia vor fi invitați autorii lucrărilor, părinți, profesori dar și publicul larg. În ziua vernisajului vor fi acordate premii şi vor fi înmânate diplome de participare tuturor expozanţilor.

Materialele şi ustensilele necesare desfăşurării atelierelor sunt asigurate de către Muzeul Bucovinei, cu finanțare de la bugetul de stat, prin ordonatorul de credite Consiliul Judeţean Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *