Atenţie sporită la bradul de Crăciun! Împodobiți casa în condiții de siguranță! – Mesaj din partea ISU ”Bucovina” Suceava

În această perioadă, locuinţele şi gospodăriile sunt împodobite conform tradiției, cu ghirlande și casete luminoase, instalații de lumini ornamentale și alte obiecte de decor, care utilizate cu defecțiuni sau necorespunzător, pot să umbrească Sărbătoarea Crăciunului.

Deoarece bradul reprezintă una dintre decorațiunile centrale folosite în acest scop, reamintim că trebuie acordată o importanţă deosebită asupra locului unde acesta este amplasat şi asupra elementelor decorative utilizate. Nu trebuie să uităm că pomul de Crăciun, natural sau artificial, se poate aprinde şi arde extrem de violent, contribuind la propagarea rapidă a unui incendiu.

 

Pentru a preîntâmpina astfel de situații nefericite și a vă bucura în siguranță, alături de cei dragi, de Sărbătorile de iarnă, pompierii militari suceveni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • dacă preferați bradul de Crăciun natural, cumpărați-l cu puţin timp înaintea sărbătorilor și aşezaţi-l într-un recipient cu apă, pentru a evita uscarea accentuată a acestuia;
  • fixaţi bradul în condiţii de siguranţă, luând măsuri de împiedicare a răsturnărilor accidentale;
  • verificaţi instalaţia de brad din punct de vedere al funcţionării, înainte de a o monta pe pom, iar în cazul detectării unor defecţiuni nu recurgeți la improvizaţii;
  • nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură (radiatoare, reşouri etc.) sau în apropierea materialelor combustibile (perdele, draperii, piese de mobilier etc.);
  •  nu aprindeți artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea acestuia. Indiferent dacă este natural sau artificial, pomul se poate aprinde rapid, conducând la incendierea locuinței;
  • supravegheaţi în permanenţă copiii, eliminaţi din jocul lor artificiile, lumânările aprinse şi păstraţi la locuri sigure chibriturile şi brichetele;
  • nu lăsați nesupravegheate sau la îndemâna copiilor instalațiile ornamentale;
  • un brad de Crăciun instalat în casă şi împodobit cu accesoriile tradiţionale poate fi cuprins de flăcări în mai puţin de un minut. Dacă se produce un astfel de eveniment, încercați să acoperiţi bradul cât mai urgent cu o pătură udă, pentru a stinge focul;
  • la părăsirea locuinţei, întrerupeţi alimentarea instalaţiilor electrice și a decoraţiunilor şi reverificaţi închiderea robinetului buteliei de gaz petrolier lichefiat.

De asemenea, atragem atenţia asupra pericolului de incendiu la care se expun persoanele care utilizează sisteme de încălzire defecte sau care manifestă neglijenţă în folosirea mijloacelor de încălzire şi a surselor de foc.

Profităm de această ocazie, în apropierea Sfintelor Sărbători, și dorim tuturor sucevenilor să aibă parte de un Crăciun Fericit și un An Nou care să aducă schimbările așteptate în viața fiecăruia.

Sărbători Fericite și La Mulți Ani!

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *