Mopan Suceava
Actualitate

Au început lucrările de racordare la rețeaua de gaz metan în Burdujeni Sat

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a transmis, punând la dispoziție și fotografii pe pagina sa de socializare că în Burdujeni Sat au început lucrările de racordare la rețeaua de gaz metan.
” Au început astăzi lucrările efective de racordare la rețeaua de gaz metan a Cartierului Burdujeni sat, o lucrare mult așteptată de cetățenii din această zonă. Am început cu strada Lev Tolstoi, care va fi ulterior asfaltată. Vom continua cu strada Vasile Pârvan, ce urmează a fi asfaltată din sumele aferente Proiectului cu autobuzele electrice, ce este finanțat din Fonduri europene. Vom asfalta apoi toate străzile la rând, începând cu Căpitan Grigore Andrei”, a anunțat primarul Lungu, după ce a făcut o vizită pe șantierul investiției.
Precum s-a mai spus, lucrările de extindere a rețelei de gaz metan în cartierul Burdujeni Sat și în cartierul Tineretului au fost adjudecate de firma suceveană Test Prima. Valoarea contractului este de 3,71 milioane de le fără TVA, perioada de realizare a lucrărilor fiind de 36 de luni. Primarul Lungu a arătat că nu vor fi probleme cu finanțarea lucrărilor, realizată în principal printr-un credit angajat de Primărie iar până la deschiderea liniei bancare, din fondurile proprii ale municipiului. ”Avem în foarte mare parte finanțarea asigurată dintr-un credit care intră în funcțiune de anul viitor. Până atunci, lucrările care se vor efectua vor fi plătite din sursele proprii ale Primăriei”, a explicat primarul Lungu imediat după semnarea contractului cu patronul Test Prima, Viorel Juravlea, în urmă cu patru săptămâni.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *