Mopan Suceava
Administratie

Au început lucrările la Sala de Sport de la Școala nr. 10, din Burdujeni. Costă 1 milion de euro și vor fi terminate în 15 luni

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că în cursul zilei de ieri au început lucrările la Sala de sport de la Școala Gimnazială nr.10 din cartierul Burdujeni.

”În prezența reprezentanților firmei Simion Tehnoconstruct Botoșani, ai conducerii unității de învățământ, am stabilit ca lucrările să le terminăm până la începerea noului an școlar, chiar dacă termenul de realizare conform contractului este de 15 luni.

Valoarea lucrărilor este de 1.000.000 de euro și vor fi suportate din veniturile proprii ale municipalității.

Clădirea va avea două niveluri funcționale:

-parter cu teren de sport pentru baschet, tenis și volei cu o suprafață de 687 mp, dar și o zonă pentru exerciții de încălzire.

-demisol cu sală de tenis de masă, sală de forță si mobilitate, sala de aerobic și dansuri, birouri profesori, vestiare și spații tehnice.

Sala va fi dotată cu instalații de climatizare moderne, inclusiv centrală de tratare a aerului, cu recuperator de caldură și sistem de răcire aer și cu panouri solare pentru asigurarea apei calde menajere”, a detaliat primarul municipiului reședință de județ.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *