Audi A8 furat din Anglia, descoperit de polițiști în trafic, la Straja. Șoferul, care nu avea permis, a fost reținut
Joi dimineață, înainte de ora 11.00, un agent de poliție din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce se afla în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și se deplasa spre comuna Ulma, pe raza comunei Straja, în dreptul zonei denumite popular „La troci”, a observat un autoturism marca Audi A8, care figurează cu alertă ca bun căutat într-o procedură penală de către autoritățile statului Marii Britanie din data de 09.11.2019, ce circula în același sens de deplasare cu autospeciala MAI, fapt pentru care a efectuat semnal regulamentar de oprire folosind semnalele acustice și luminoase.
Conducătorul auto nu a respectat semnalul continuându-și deplasarea spre Brodina, mărindu-și viteza de deplasare, efectuând diverse manevre de depășire într-o manieră riscantă, iar după aproximativ 1 kilometru, autoturismul a fost oprit.
La volanul autoturismului, în partea dreaptă, a fost identificat un anume Alexander Iosif de 35 ani domiciliat în comuna Straja, iar pe bancheta din spatele autoturismului se afla fiul acestuia. La scurt timp la fața locului a sosit și soția șoferului.
Cu ocazia verificării în baza de date a rezultat faptul că Alexander Iosif figurează având permisul de conducere anulat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Autoturismul în valoare de aproximativ 10.000 euro care figurează ca bun căutat într-o procedură penală de către autoritățile statului Marii Britanie, în acest sens la nivelul subunității fiind înregistrat dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăinuire”, a fost indisponibilizat, transportat și indisponibilizat la camera de corpuri delicte din cadrul IPJ Suceava.
Față de Alexander Iosif s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, la nivelul Poliției Vicovu de Sus fiind constituită o escortă, urmând ca astăzi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării unei măsuri preventive.