Mopan Suceava
Administratie

August – Luna Diasporei, evenimente anunțate de vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă

Vicepreședinte CJ Suceava, Niculai Barbă a anunțat că în acest an se va relua organizarea în august a proiectului „Luna Diasporei”.

El a spus că  „Luna Diasporei” va debuta pe data de  1 august și se va derula pe tot parcursul lunii. Niculai Barbă a transmis invitație către sucevenii din diaspora ca alături de suceveni din țară  și turiști să participe la evenimentele organizate în mod tradițional de Consiliul Județean  Suceava. Este vorba despre Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” , Festivalul Național al Păstrăvului de la Ciocănești sau Programul Pelerin în Bucovina, dar și la întâlniri pe teme specifice celor din diaspora cum ar fi cele privind problematica copiilor cu părinți plecați în străinătate sau prezentarea oportunităților de finanțare pentru proiecte ce ar putea fi accesate de cei care revin în județ.

”Pe lângă acțiunea permanentă a Consiliului Județean Suceava de a prelua probleme ale celor din diaspora, în Luna Diasporei se vor purta discuții legate de problematica specifică fiecăruia dintre cei care se adresează CJ Suceava. Mare parte dintre întâlniri vor fi transmise și online pentru că sunt mulți suceveni care nu vor putea fi prezenți, dar care doresc să fie la curent cu aceste activități.

Participarea va fi interactivă astfel încât aceștia să-și poată spune punctele de vedere. În acest an, evenimentele programate prin proiectul „Luna Diasporei” se vor desfășura sub egida Aniversării a 150 de ani de la Serbarea de la Putna, multe manifestări fiind organizate în Putna, cele mai importante la mijlocul lunii august, culminând cu 15 august când se sărbătorește și hramul mănăstirii. Ne dorim ca cei din diaspora să participe la cât mai multe din evenimentele organizate de Consiliul Județean Suceava, să-i vedem împreună la manifestări alături de suceveni și de turiștii care vin să viziteze județul”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *