Autopsieră de la Morga Spitalului Județean sub control judiciar cu interdicție de a profesa, după ce a luat șpagă de la zeci de aparținători ai unor persoane decedate

O angajată de la Morga Spitalului Județean este cercetată de procurori sub control judiciar după ce s-a dovedit că aceasta a încasat în zeci de cazuri mită pentru efectuarea  atribuțiilor de serviciu pentru care era angajată și plătită.

Astfel, la data de 8.03.2022 Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus luarea față de inculpată a măsurii preventive a controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, pentru săvârșirea a 37 (treizeci și șapte) de infracțiuni de luare mită, și a infracțiunii de furt.

În acest interval, femeia va trebui să respecte mai multe obligaţii:

– să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;

– să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu privire la schimbarea locuinței;

– să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa.

– să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava;

– să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii din cauză;

– să nu practice profesia în exercitarea căreia a săvârșit faptele.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că inculpata, în calitate de autopsier în cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, în perioada februarie – aprilie 2020, a pretins și/sau primit de la un număr de 37 aparținători ai persoanelor decedate, sume de bani cuprinse între 20 și 350 lei sau alte bunuri, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu legate de manipularea, pregătirea, îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea, cosmetizarea, pulverizarea de produse biocide (formolizarea) trupurilor persoanelor decedate, efectuarea procedurii de identificare și predarea către aceștia.

De asemenea, la data de 04.04.2020, inculpata și-a însușit suma de 600 lei dintre bunurile unei persoane decedate, bunuri pe care aceasta ar fi trebuit să le predea persoanei împuternicite de familie să le ridice.

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sprijinul unor poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și al unor subunități de poliție de pe raza județului Suceava.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

”Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă, pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

Precizăm că luarea unei măsuri preventive are ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *