Mopan Suceava
Actualitate

Autoturism cu 17.000 pachete de țigări, confiscat la Lupcina. Contrabandistul a scăpat cu fuga, desi polițiștii de frontieră l-au somat și au tras focuri de avertisment

Ieri, 19 septembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei  în cooperare cu Sectorul Poliției de Frontieră Brodina au desfăşurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 23.30, aceștia au observat, în imediata apropiere a frontierei de stat, pe raza localității Lupcina, județul Suceava, un autoturism în staționare, având farurile aprinse, lângă care se afla o persoană. În momentul în care aceasta a observat patrula Poliţiei de Frontieră, a fugit profitând de zona împădurită din apropiere.

Întrucât persoana în cauză nu s-a supus somației verbale, au fost executate două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată persoana nu s-a oprit.

S-au dispus măsuri de monitorizare a zonei în vederea identificării și reținerii persoanei în cauză, iar în interiorul autoturismului de teren marca Mitsubishi, fără numere de înmatriculare, au fost observate mai multe colete voluminoase care conțineau țigări.

S-a luat măsura conducerii mijlocului de transport cu țigări la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor. În urma inventarierii coletelor din mașină a rezultat cantitatea de 16.990 pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 200.000 lei.

Autoturismul în valoare de 8.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă sub directa supraveghere a unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *