Autoutilitară încărcată cu 34 metri cubi de bușteni abandonată pe un drum forestier, la Rîșca. Polițiștii au confiscat lemnul și autoutilitara

În dimineața zilei de ieri, 22.04.2019, la ora 06.00, o patrulă din cadrul Secției Poliție Rurală 1 Vadu Moldovei a identificat, pe drumul forestier Rîșcuța de pe raza O.S. Rîșca, o autoutilitară abandonată, încărcată cu material lemnos.           

În urma verificărilor efectuate în baza de date SUMAL, s-a constatat faptul că nu a fost emis cod off-line sau on-line care să dovedească legalitatea transportului.

În jurul orei 08.30, la autocamion s-a prezentat un bărbat de 49 ani, din comuna Rîșca, care a declarat că este proprietarul și conducătorul auto al autoutilitarei.

De asemenea, bărbatul a prezentat polițiștilor două avize de însoțire, unul din 22.04.2019 având cod on-line emis la ora 07.50.40 și cod off-line de la ora 07.13.17, emis de O.S. Rîșca pentru cantitatea de 13,85 m.c. bușteni gater molid și celălalt din 22.04.2019 având cod on-line emis la ora 07.50.40 și cod off-line de la ora 07.15.48, emis de O.S. Rîșca pentru cantitatea de 17,45 m.c. bușteni gater brad.

Având în vedere cele constatate, s-a solicitat sprijinul specialiștilor silvici care au inventariat materialul lemnos, rezultând cantitatea de 34,117 m.c. bușteni gater rășinoase, în valoare de 12.001,33 lei.

Conducătorul auto a fost sancționat pentru încălcarea Legii 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea materialului lemnos și a autocamionului, în valoare de aproximativ 45.000 euro.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *