Autoutilitară Mercedes căutată de autoritățile din Italia, descoperită în PTF Siret, cu numere de Polonia

descoperit în PTF Siret, cu numere de Polonia

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Siret au descoperit și indisponibilizat o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter, în valoare de peste 96.600 lei, care figurează ca fiind căutată de către autoritățile din Italia, din data de 28 iulie 2020.

Ieri, 16 august a.c., în jurul orei 14.15, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 34 de ani.

Acesta conducea o autoutilitară marca Mercedes Benz Sprinter, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Poloniei.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Italia, în data de 28 iulie 2020. Totodată s-a constatat că, ștampila care atestă valabilitatea I.T.P. și  asigurarea tip carte verde sunt false.

Autoutilitara marca Mercedes Benz Sprinter, în valoare de 96.600 lei (peste 20.000 de euro), a fost indisponibilizată la sediul instituției, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, uz de fals și punerea în circulație a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.