Aventura unui pieton pe trotuarele orașului

Un cetățean de a doua ori a treia vârstă, cum sunt cei mai mulți dintre locuitorii orașului Suceava, și-a propus să  meargă pe jos prin oraș. Nu contează dacă are sau nu mașină și garaj.

A pornit la drum și fiindcă smartul din buzunar l-a convins pe o aplicație că, făcând 6000 de pași pe zi, își ține sub control sănătatea.  E primăvară, nițel frig, dar arborii ornamentali au înflorit. Cetățeanul pieton, bucuros de culorile vii ale primăverii, nu este atent la ce se petrece pe trotuarul pe care s-a pornit la promenadă, pe bulevard.

Din spate, îl buhnește un adolescent cu trotinetă electrică, civilizat:

Scuzați-mă, dar eram pe banda verde, nu vă supărați!.

Cetățeanul nu se supără, pentru că, uitându-se în jos, vede că într-adevăr, pe câteva pavele cărămizii mai rămăseseră câteva urme de vopsea verde de acum un an.

Iar municipalitatea le-a dat voie bicicliștilor și trotinetiștilor să circule pe acele porțiuni de trotuar vopsite în verde, cu prioritate. Mai mult, prin fața stațiilor de autobuz, pentru cei care așteaptă mijlocul de transport în comun, s-au afișat și recomandări: Nu staționați pe banda verde!.

Cetățeanul merge mai departe, iertându-l pe băiatul care asta a înțeles: dacă e verde de-a lungul trotuarului, e traseul meu, nu al babalâcilor.

El își schimbă drumul, pe o stradă laterală. Aici, trotuarul este ticsit cu mașini dintre cele mai puternice. Înțelege că în apropiere funcționează o locație selectă, unde se adună lumea bună pentru dejun. Se strecoară pe lângă gardul viu, prin lutul primăvăratec, depășind astfel o mașină, două, trei.

La cea de-a patra a pățit-o. Încercând să evite tufele de buxus, a  intrat drept în fața unui hammer cât blocul de alături, duduind pus pe plecare. De sus de tot, o domnișoara blondă îi scuipă între ochi: Boule! Ferește-te! Vrei să mori?   

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.