Avertisment al Prefecturii: dacă se va depăși trei cazuri Covid la mia de locuitori, se vor aplica noi măsuri restrictive care pot duce inclusiv la impunerea carantinei
În cursul zilei de 04.11.2020 polițiștii suceveni au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 899 persoane. De asemenea, au fost verificate 122 societăți comerciale. Au fost aplicate 98 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.
Într-un comunicat de presă, Instituția prefectului a transmis un avertisment, care vizează în primul rând pe cei care un respectă regulile de protecție impuse de pandemia Coronavirus:
”Observăm că în ultima perioadă se pune tot mai des întrebarea de ce trebuie să purtăm masca de protecție, să păstrăm distanța, să respectăm măsurile sanitare stabilite de către specialiștii în boli infecțioase.
Dincolo de toate motivele exprimate până acum, trebuie să ne gândim și la protecția medicilor din prima linie! Medicii care se află în prima linie a luptei încă din luna martie! Trebuie să ne protejăm medicii! Sunt epuizați! Nu mai au locuri în spitale pentru a ne trata! Nu mai pot oferi îngrijirea medicală de care este nevoie! Putem sta departe de spitale doar respectând regulile!
Tuturor celor care comentează regulile, care caută vinovați, conspiraționiștilor, negaționiștilor, le recomandăm să reflecteze la aceste lucruri și să respecte regulile în vigoare!
Pe măsură ce incidența cumulată a cazurilor va depăși 3 la mia de locuitori, vom fi nevoiți să aplicăm măsuri restrictive care pot duce inclusiv la impunerea carantinei.
Considerăm că pentru perioada ce urmează cu toții trebuie să dam dovadă de cea mai mare responsabilitate, să fim riguroși în ceea ce privește respectarea regulilor sanitare în vigoare, numai așa vom putea evita o carantinare a unor localități din județ.
Doar împreună vom reuși să păstrăm Suceava sănătoasă!”