Băiat de 12 ani înecat în pârâul Pozen la Măneuți – Frătăuții Noi

Un băiat de 12 ani s-a înecat ieri după amiază în apa pârâului Pozen, la Frătăuții Noi. Pe la ora 17.20,  prin 112, polițiștii de la Secția din Gălănești au fost sesizați că o persoană s-a înecat în apă, pe raza satului Măneuți, comuna Frătăuții Vechi.

Un echipaj  de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești s-a deplasat la fața locului, unde a constatat că un minor în vârstă de 12 ani, venise la scăldat pe pârâul ”Pozen” și la un moment dat, după ce s-a scufundat sub apă, nu a mai revenit la suprafață o perioadă de timp, fiind semnalat posibilul înec al acestuia prin 112.

Trupul acestuia a fost scos din apă iar un echipaj de ambulanțieri sosit la fața locului a încercat fără succes readucerea la viață a băiatului.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit faptul că la data de 30.08.2020, în jurul orei 16.30, un bărbat din municipiul Rădăuți a plecat împreună cu fii săi, cel mare de 30 de ani și cel mic de 12 ani, la scăldat pe raza satului Măneuți, în zona râului denumită popular Pozen.

La un moment dat, în apropierea zonei unde se scăldau mai multe persoane, cei trei au lăsat bicicletele pe malul râului, urmând să se mai deplaseze pe jos încă aproximativ 50 de metri. Tatăl l-a lăsat pe fiul său mai mic în grija fratelui său, pentru că,  după ce a ajuns în zona unde se urmau să intre în apă și-a dat seama că a uitat telefonul lângă bicicletă.

După ce a ajuns în zona de scăldat băiatul de 12 ani a traversat pârâul și de pe celălalt mal a  sărit în apă, nemaifiind observat de nimeni timp de mai multe minute.

La un moment dat în timp ce un bărbat din  Volovăț înota pe spate, a atins cu laba piciorului ceva în apă dându-și seama că este vorba despre un corp uman. A văzut în albie corpul unui copil, care plutea cu fața în jos. Imediat l-a scos pe malul apei iar împreună cu tatăl și fratele acestuia au încercat să îi acorde primul ajutor până la sosirea echipajului de ambulanță.

A intervenit un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Suceava, care i-a aplicat manevre de resuscitare copilului timp de 60 de minute, fără succes.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *