Bărbat agresiv din Solca, evacuat din locuința comună după ce și-a luat la bătaie soția și fiul
Ieri după amiază, pe la ora 16.00, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Solca au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie de 50 ani, din oraşul Solca, cu privire la faptul că la domiciliul ei are loc un conflict.
Polițiștii au stabilit la fața locului că în jurul orei 15.00, între soțul de 48 ani femeia reclamantă a izbucnit un conflict din cauza unor neînțelegeri mai vechi, în timp ce se aflau în curtea locuinței comune, bărbatul a lovit-o pe soție.
Pentru a aplana conflictul, între cei doi soți a intervenit fiul acestora, de 25 ani, care de asemenea a fost lovit de tatăl său.
Femeia a solicitat aplicarea unui ordin de protecţie provizoriu faţă de soţul său.
Aplicând prevederile legale, conform Ordinului 146 din 11.12.2018, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti, a reieşit că există risc iminent asupra victimei, motiv pentru care s-a emis ordinul de protecţie provizoriu din 31.07.2019, prin care împotriva agresorului s-a stabilit pe o perioadă de 5 zile, începând cu 31.07.2019, ora 17.30 iar ca măsuri: să părăsească temporar locuinţa, să păstreze faţă de victimă o distanţă minimă de 15 metri.
Soțul agresiv a fost evacuat din locuinţa comună. Polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,violență în familie” .

