Mopan Suceava
Actualitate

Bărbat atacat de un urs în miezul zilei, la Vama. A scăpat cu viață, dar cu răni la mâini și la un picior

Astăzi, in jurul orei 13:00, jandarmii suceveni au fost informați prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 54 de ani că a fost atacat de un urs, provocându-i răni la mâini și un picior, în zona extravilană Sălătruc din localitatea Vama.

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat un echipaj al Jandarmeriei Montane și un echipaj SMURD.

Apelantului i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc.

Animalul sălbatic nu mai era prezent în zona indicată, fapt pentru care, jandarmii au continuat să patruleze, folosind semnalele acustice și luminoase pentru a se asigura că pericolul a trecut.

De asemenea, au fost anunțate autoritățile și agențiile cu atribuții in domeniu.

Foto: Wikipedia

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *