Bărbat de 34 de ani din Cajvana omorât în bătaie într-o crâșmă din Arbore

La 13.03.2021, ora 00.19, lucrătorii Poliției orașului Solca au fost sesizați prin 112, despre faptul că în comuna Arbore, în fața unui bar din localitate se află un bărbat în stare de inconștiență.

Polițiștii s-au deplasat la locul indicat de apelant, ocazie cu care au constat că un bărbat de 34 de ani, Vasile Chindriș din orașul Cajvana este căzut în fața barului în stare de inconștiență. Ulterior s-a stabilit că victima este Chindriș Vasile, de 34 ani, din orașul Cajvana.

Un echipaj medical de pe ambulanță ajuns la fața locului a constatat că acesta nu răspune manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciul Criminalistic al IPJ împreună cu procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În urma investigațiilor a rezultat că în seara de 12.03.2021, în jurul orei 23.30, Buliga Gheorghe Nicanor se afla  în interiorul barului S.C. Hapiciu S.R.L. și consuma băuturi alcoolice împreună cu mai mulți prieteni. La un moment dat în bar a intrat victima Chindriș Vasile, din orașul Cajvana, iar în urma unui conflict spontan și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, Buliga Gheorghe Nicanor, de 30 ani, din comuna Arbore, i-a aplicat căjvăneanului multiple lovituri de pumn și picioare, atât în zona capului cât și la nivelul corpului, cauzându-i leziuni grave, care în scurt timp au condus la deces.

Buliga Gheorghe Nicanor a fost identificat și ridicat de la locuința sa, din localitatea Arbore, în jurul orei 02:30, fiind condus la Postul de Poliție.

Cadavrul lui Chindriș Vasile a fost transportat la morga Spitalului Municipiului Rădăuți, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie efectuată autopsia, pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele care au condus la deces.

În urma probatoriului administrat în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, împotriva inculpatului Buliga Gheorghe Nicanor pentru săvârșirea infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „omor”, ulterior fiind dispusă măsura reținerii pe o perioada de 24 de ore, începând cu 13.03.2021, ora 07.00, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind introdus în CRAP al IPJ  Suceava.

Autorul crimei urmează să fie prezentat unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava în vederea dispunerii față de acesta a unei măsuri preventive.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *