Bărbat de 51 de ani carbonizat într-un incendiu care i-a cuprins casa, pornit de la o țigară, astă noapte, la Mihoveni. Foto: ISU

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit astă noapte, înainte de ora 24.00,  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în satul Mihoveni, comuna Șcheia.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei, în hol și într-o cameră de locuit, cu pericol de propagare la întreaga locuință și la o magazie de materiale.

După localizarea flăcărilor, pompierii au pătruns în interiorul casei, unde au găsit trupul carbonizat  al proprietarului, un bărbat în vârstă de 51 de ani.

Au ars: acoperișul casei, holul și camera de locuit, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost  jarul provenit de la o țigară.

Incendiul a fost lichidat la ora 1:05, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și magazia de materiale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *