Bărbat de 58 de ani cu arsuri grave în urma unui incendiu izbucnite de la jarul căzut din sobă, la Panaci

Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Panaci, au intervenit cu două autospeciale de stingere, două motopompe și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din satul Buciniș, comuna Panaci.

La sosirea echipajelor, ardeau podeaua din bucătărie și alte materiale combustibile, cu pericol de propagare la întreaga locuință (P+1).

Proprietarul, în vârstă de 58 de ani, a fost scos din locuință de către vecini, înainte de sosirea militarilor. Acesta avea arsuri de gradele II și III pe aproximativ 50% din suprafața corpului și a fost preluat de către pompierii paramedici SMURD, care i-au acordat primul ajutor medical și l-au transportat la Centrul de Primire Urgențe al spitalului din Vatra Dornei.

Au ars podeaua bucătăriei, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, materiale textile și altele. S-au degradat documente personale ale proprietarului, tencuiala și zugrăveala pereților și tavanului de la parter (prin afumare).

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură).

Incendiul a fost lichidat la ora 19:20, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, transmite purtătorul de cuvânt al ISU „Bucovina” Suceava – Slt. Alin GĂLEATĂ.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *